Fara sa vreau, traiesc in trecut.
Covorul de frunze-mi sopteste subtil,
Ca m-ai calcat in picioare... Am fost -
Nu mai sunt!
Azi ma citeai ca pe o carte deschisa.
Poate te-ai mirat de paginile albe,
Prea goale pentru o visatoare...
Te-ai intristat, dar atat.
Esti ca o stana de piatra,
Demential de indiferent.
Uneori, imi irosesc timpul...
Ma plimb singura pe strazi
Simtind pustietatea, mirosul de iarna.
Esti mai sumbru decat intunericul...
Ma privesti insistent
Crezand ca nu ti-am simtit prezenta...
Insa pastrezi distanta conturata
De teama, regrete, nesiguranta si tacere.
Uneori... chiar imi irosesc timpul.
Pentru ca nu pot sa fiu cu tine!
Pentru ca nu pot sa te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu