Inca plang suflete...

Plang florile negre -
Li s-a spulberat frumusetea...
Delireaza fantomele bete -
Le-a implinit forma tristetea...

Copacii-si sangereaza frunzele...
Sunt amortiti de toamna rece.
Inimile-si plang sufletele,
Abia mai spera ca durerea va trece.

Plang drumurile pustiite,
Singuratatea nevazuta trece.
Plang sufletele parasite,
Si in curand o sa se-nnece.

Plang florile negre,
Copacii-si sangereaza frunzele...
Plang drumurile pustiite,
E bezna, si inca plang sufletele...

De azi inainte...

De azi, fara lacrimi.
Mai bine striga-n pustiu ca existi...
Mai bine ascunde-ti ochii tristi.
Nu vor misca prea multe inimi.

De azi, nu iti va pasa....
Vei sfasia inimi cu ochii inchisi,
Vei calca in picioare zambind,si...
Inima ta franta va respira prin a altora.

De azi inainte, nu mai vorbi de iubire,
Ignora-i pe toti si fa-i sa fuga de tine,
Tristetea lor va deveni o stare de bine,
Si ura - definitia pentru supravietuire.

De azi inainte, vei zambi salbatic,
Te vei ridica pentru ultima data si vei dobori...
Suferinta va lua sfarsit cand tu, razand,
Vei ingheta timpul, iubirea si viata.

Iubesc ploaia

Iubesc ploaia...
Doar ea-mi imbratiseaza lacrimile.
Tainic imi spala sufletul patat,
Imi indulceste, pe nesimtite, gandurile.

Iubesc ploaia...
Si melancolia ce o raspandeste.
E singurul moment in care lumea e a mea,
Si nu ma deranjeaza ca ma ocoleste.

Iubesc ploaia...
Simt ca cerul ei face parte din mine,
Lacrimile lui imi linistesc sufletul,
Ma readuc la viata ca sa ma regasesc pe mine.

Iubirea e un univers

Pe cer sta scris,
Cand norii plang...
Ca nimeni nu e trist
Si cu adevarat infrant.

Pe petalele florilor scrie
Daca te iubeste sau nu.
Dar inima ta stie
Cand se-amageste sufletul?

O mie de fluturi zboara,
In mii de vise te-nconjoara
Milioane de ganduri - o singura lume,
O singura iubire, si nu stii ce-i anume.

Pe cer sta scris,
Si pe petalele florilor :
Lumea e albul din abis,
Iar iubirea e sarutul norilor!

Absenta ta

De ieri, in urma catorva greseli...
Am toata lumea la picioare.
Dar ma simt singura, am indoieli....
Tristetea-mi pare sa aiba mai mult farmec.

Dupa-acele clipe inghetate, care fac
Mai mult decat atentia si faima ce am castigat,
Sunt aici, zambesc pierdut si tac...
Habar nu ai ca doar pe tine am mizat.

Sunt nimic fara tine, un nimeni ridicol...
Ce obisnuieste sa rada la orice fel de gluma...
Totusi, de ce-mi tot spun ca am sufletul gol?
Oh, te-am pierdut, de-ai vedea cat sunt de diferita.

Vise uitate...

Ploua cu picaturi din luna... Iubirea e departe.
Soarele te stropeste cu vise...
O licarire slaba de speranta inca mai imparte.
Iar tu, strangi visele in maini, si le tii strans inchise...
Dar ele sunt prea stralucitoare, sa le ascunzi sub talpe.

Cerseti iubire si primesti ura la schimb,
Mai e putin pana ce ploaia va canta.
Va sterge mastile si ridurile asprului tau timp,
Pana cand energia ei te va imbratisa,
Si-ti va topi sufletul acoperit de plumb.

Ca-n fiecare noapte clipele vietii suspina,
Plangi pentru libertate si visele uitate.
Strangi lacrimi, amintiri - averea ta sublima,
Si pentru timpul tau notat in nici o carte...
Azi vei avea puterea sa iesi de sub cortina!

Intalnire cu timpul...

Continui sa fug spre fericire,
Spre flori nemuritoare si splendori de vis.
Fug neincetat cu un zambet invechit de vreme,
Obosind neincetat, neincetat sa intre Soare-n sufletu-mi deschis.

Chiar si in noaptea rece, nu pot sa ma opresc,
Ma ratacesc in vise, acolo unde se doneaza suflete,
Acolo unde simt prezenta ingerilor care imi soptesc
Ca sunt nemuritor daca mor pentru nedefinita dragoste.

Nu ma opresc deloc, chiar daca uneori incetinesc pasul,
Ma uit in jurul meu, ca nu ma mai intalnesc cu trecutul.
Citesc in urat frumos, in negru alb si vad inceputul...
Merg tot inainte... E drumul meu, e viata mea, si nu ii vad sfarsitul!

Lupta cu tine...

Toti ne plangem ca onestitatea a disparut de mult in timp ce ii mintim si ii tradam pe cei din jurul nostru. Zicem ca lumea nu are mila, zambeste fals, cu rautate, cend de fapt noi suntem cei care nu pot sa treaca de prejudecati. Vedem doar partea proasta a lucrurilor : iubirea ne dezamageste, e complicata, e oarba, e trecatoare, ne face vulnerabili... si uitam ca ea ne face demni, umani... ne face sa traim mai mult decat inima care ne bate in piept.

Si ne complacem in mediul pe care ni l-am creeat...

Insa schimbarea trebuie sa vina de la tine, tu sa fii cel care face bine. Si daca nimeni nu te va aprecia, sa  nu regreti, ar fi mai rusinos sa fii ultimul om fara suflet atunci cand toti ceilalti vor cauta sa faca bine....

Iubire in van...

Esti langa mine, inger cu zambet dulce,
Dar simt si cred ca parca uitarea mi te-aduce.
E ceata-n jurul nostru... Crezi doar ca ti se pare,
Insa e departe si adanc oceanul de uitare.

Esti un inger imbracat in haine albe,
Dar numai lui acest vesmant ii da straluciri calde...
Te vad ca-ntr-o oglinda, sunt atatea de spus...
Dar visul meu nebun, ii e realitatii supus.

Pierdere de timp, regrete, dezamagire...
Asta sunt pentru tine, iar tu-mi esti amagire.
Il voi uita vreodata, ma vei uita si tu?
Sufletul meu sopteste mintii : "NU!
"

Ar vrea ploaia...

Ar vrea sa cada ploaia....
Pe obrajii mei, pe venele mele...
Sa mi se scurga printre degete,
Sa faca din mine un om nou, fara durere...

Ar vrea sa cada ploaia...
Acolo unde se ascunde sufletul meu,
Intr-o pestera parasita de prea mult timp...
Este o destinatie indepartata cea de vindecare.

Ar vrea sa cada ploaia...
Dar picaturile mi se topesc in inima.
Oare de cat timp nu mai simt nimic?
Spre a simti din nou, e cale lunga.

Ar vrea sa cada ploaia...
Dar norii intunecati sunt imprimati pe trupul meu.
Mai tin un pic jarul aprins in mine,
Mai astept un pic, chiar daca cerul e greu.

Iubire si dispret...

Sunt dornica sa-ti cer iubirea, dar tac si astept in tacere. Nu voi cuteza sa fac asta, imi lipseste curajul de a face lumina in intuneric si de a cunoaste o iubire neimpartasita. Urasc aceasta frica si ezitare, dar nu as suporta sa o faci si tu.

Sunt dornica sa-ti fiu mereu aproape, sa ma cunosti, sa te cunosc, si sa nu uitam in mii de stele steaua noastra. Nu pot sa cred ca te ascult mereu, si nu ma satur de cuvintele tale atat de simple si neordonate... Dispretuiesc aceasta tacere din mine, si incercarea esuata de a-ti vorbi in soapte, pentru ca tu sa nu ma dispretuiesti.

Sunt dornica sa te privesc mereu, sa iti zambesc citind paginile reflectate in ochii tai, dar ma ascund in mine sa fac din tine poveste. Cred in iubire. As vrea sa cred in mine si in tine, dar ma pierd cand nu esti langa mine, ca un copil zburdalnic, ce regreta si o ia de la capat cand gaseste calda siguranta din nou. Nu suport aceasta neincredere ce nu-mi da pace. Nu o suport, ma crezi? Doar pentru ca tu sa ma suporti si astfel sa mai pot trai.

Sunt dornica sa fiu mereu in preajma ta, macar de la distanta sa te vad zambind si inima sa-mi bata pentru putin timp. Dar timiditatea mea si stangacia ma stapanesc in momentele cruciale, de decizii. E un joc in care mereu raman blocata la "start", si ma subestimez inca mai mult, sa nu fii nevoit sa o faci tu si astfel sa devin un spectator al propriului meu film.

Sunt dornica sa-ti spun toate acestea. Cat jar am in inima si cum se stinge. Dar teama, linistea, privirea rece si profundul fiintei mele atat de inselator imi spun sa-ti cer dispret, neincredere si un ultim moment, strain de sentimente, ca un deja-vu pentru suflet. As vrea sa rabufnesc, sa simti ce am simtit si eu. Sa plec, sa ma opresti din drum, si sa fiu plina de mine langa tine.

Portret roz-pal... familie

Porti in suflet caldura mamei tale,
Si faci din ea la fiecare pas petale,
La fiecare grija se topeste-n lacrimi...
Pentru ca mai apoi sa ne faca puternici si calmi.

Porti in suflet privirea tatalui tau,
Atatea necazuri...totusi n-a fost un om rau.
Ai vazut asta mai tarziu, pe fata lui plansa,
Ai plans impreuna cu el, am fost odata o familie stransa.

Porti in suflet privirea surorilor tale,
Si zambetele lor langa niste amintiri banale,
Suras si lacrimi in acest moment vioi
Imi este dor de copilarie, imi este dor de noi.

Vei purta in suflet pe cei care vin si pleaca,
Cei care iti lasa-o amintire, sau nici macar o urma.
Dar ceea ce faci, ceea ce spui si ce gandesti
Arata de fapt zi de zi pentru cine lupti si supravietuiesti...

Lasa-mi omenia....

Lasa ploaia sa cada, nu-si vor da seama ca plang...
Lasa cerul sa cada, sa nu-mi vad sufletul infrant.
Lasa lumea sa strige, abia atunci voi tacea...
Pan-atunci las durerea sa-mi cuprinda clipa grea.

Lasa-mi visul si dorul, pentru asta traiesc...
Lasa ura in lume sa pot sa iubesc.
Lasa nestirea sa-mi sufle in minte pustiu,
Abia acea adiere ma va face sa stiu.

Lasa raul in lume, sa stiu ce-i binele...
Slabiciunea s-adie, sa stiu sa am putere.
Deschide-mi ochii larg, sa-i pot vedea pe cei inchisi,
Inchide-te in mine, si da-mi taciuni aprinsi.

Pune-mi credinta la-ncercare...
Sa stiu ca dreptatea si calea ei ma doare.
Fa-ma un om urat, un om simplu si bland,
Sa stiu sa vad nevazutul, si sa gandesc profund.

Viitor repetat

Voi scrie pentru tine,
Si voi citi pentru mine.
Voi plange pentru amandoi,
Iar tu vei fi uitat pentru noi doi.
Voi cere cerului sa fie alb,
Iar tu vei fi frumos, dar suparat.
Ma voi apropia incet de tine...
Dar tu vei fugi,
departe de mine.
Voi scrie pe stanca durerea,
Cerandu-ti printre randuri mangaierea,
Insa te vei schimba in amintire,
Sufletul meu iubindu-te-n nestire.
Va veni momentul, vei pleca...
Covorul de petale il vei scutura,
Inima mea va ramane goala,
La fel ca si copacii, rapusi de timpuria toamna.

Ochi sumbri

Sunt clipe in care imi irosesc timpul....
Fara sa vreau, traiesc in trecut.
Covorul de frunze-mi sopteste subtil,
Ca m-ai calcat in picioare... Am fost -
Nu mai sunt!
Azi ma citeai ca pe o carte deschisa.
Poate te-ai mirat de paginile albe,
Prea goale pentru o visatoare...
Te-ai intristat, dar atat.
Esti ca o stana de piatra,
Demential de indiferent.

Uneori, imi irosesc timpul...
Ma plimb singura pe strazi
Simtind pustietatea, mirosul de iarna.
Esti mai sumbru decat intunericul...
Ma privesti insistent
Crezand ca nu ti-am simtit prezenta...
Insa pastrezi distanta conturata
De teama, regrete, nesiguranta si tacere.
Uneori... chiar imi irosesc timpul.
Pentru ca nu pot sa fiu cu tine!
Pentru ca nu pot sa te iubesc!

Timp alterat

Ne-am schimbat atat de mult....
Chiar daca am ramas prieteni,
Si zicem ca inca mai suntem.
Prea multe au ramas nespuse...
Nespuse -
Toate au fost spuse.

Dor...

Mi-e dor de cer... Totusi, simt ca e atat de aproape,
Soarele straluceste la fel, luna - tot atat de departe.
Pentru sufletul meu inghetat, singuratic si pustiu
Mai exista lumina, vreun neastampar viu?

Sunt departe cei dragi, fericirea - si ea de ieri
E plecata... Caut prin buzunare, dar nu e nicaieri.
Fuge de mine si zambetul, doar timpul....
Tot sta pe loc, implorandu-mi plansul.

Ceea ce esti - sunt eu...

Azi ai plecat.

Ai lasat intre noi distanta luminoasa,
Atat de infinita intre noi...
Se simte aerul rece, ironia...
Pe pielea ta alba, ipocrizia.
Te-ai nascut sa dobori, nu sa fii doborat.
Cine esti,
de fapt?
Un demon ce straluceste in lumina soarelui....
O fraza cu o multitudine de cuvinte
Fara nici un inteles precis.
Esti vocea care porunceste grav cuvintele calme,
Sufletul care tanjeste dupa dragoste
Calacnd-o in picioare.
Te rog, recunoaste, iubesc un demon...
Oricum, tu vei fi venerat de mine.
Eu voi detine sentimentele,
Iar tu - valoarea lor!

Nimic, doar amintiri

Nici eu nu stiu ce caut,
Ca este ura, ca este iubirea...
Ma simt goala pe dinanuntru.
Sperantele mi-au fost spulberate de singuratate,
Sufletul - tradat si parasit de prieteni.
Nu mai ramane nimic de vazut, nimic de auzit,
Doar cantece bruiate numite amintiri...
Acestea le simt - imi rascolesc valurile sufletului...
Nu mai ramane nimic de cautat,
Mai intai, trebuie sa ma regasesc pe mine...
Poate... Chiar in acele cantece.

Gand fugitiv...

Sunt singura, confuza sau frustrata...
Ma uit in oglinda si sper sa te vad langa mine,
Sa-mi soptesti ce imi sopteai de mult,
Iar eu zambind sa tac si sa ascult.
Spuneai ca cerul e facut doar pentru noi...
Dar acum -
Oare de ce nu pot sa-ti spun ce simt?
De ce insist si inca-ncerc sa ma mai mint?
Si tu o stii - ca nu ne potrivim,
Ca desi ne privim, suntem cu gandul departe...
Eu cu privirea-n jos, tu hoinarind pe Marte...
Totusi, nu vreau sa te pierd!
Daca traim in lumi diferite,
As vrea sa-ti citesc lumea mea
Inainte sa plec si sa regret.

Te vreau pe tine...

Daca ti-am spus vreodata
Sa pleci hoinar, nepasator...
A fost vointa mea sculptata,
De-a te iubi cu mai mult dor.
Daca adesea iti sopteam,
Ca sufletul iti este slab,
Era pentru ca te vedeam
Prea plin de tine, prea opac...
Si astazi, striga in tine durerea...
Nu banuiam, dar chiar iti pasa.
Desi iti sopteam despre iubire,
Tu ma lasai dorind in nestire.
Pe unde umbli dragul meu?
Chiar hoinaresti peste rascruci de vanturi?
Te vreau cuminte-asa cum esti...
Te vreau pe tine-n mii de ganduri!